Home

Cauza Porteanu vs. Romania

CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

Secţia a doua

HOTARARE

din 16 februarie 2006
in Cauza Porteanu impotriva Romaniei

Publicata in Monitorul Oficial nr. 783 din 15 septembrie 2006

(Cererea nr. 4.596/03)

In cauza Porteanu impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnii B.M. Zupancic, presedinte, L. Caflisch, C. Birsan, V. Zagrebelsky, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger, I. Ziemele, judecatori, si domnul V. Berger, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la data de 26 ianuarie 2006, a pronuntat urmatoarea hotarare, adoptata la aceasta data:

PROCEDURA

  1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 4.596/03, indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Rodica Porteanu (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 17 decembrie 2002, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
  2. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de catre agentul sau, doamna B. Ramascanu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
  3. La data de 7 ianuarie 2005, presedintele celei de-a treia Sectii a decis comunicarea cererii Guvernului roman. In baza art. 29 paragraful 3 din Conventie, s-a hotarat examinarea in acelasi timp a admisibilitatii si a fondului cauzei.

    4. ÎN FAPT

    I. Circumstanţele cauzei

  4. 4. Reclamanta, doamna Rodica Porteanu, este cetatean roman, nascuta in anul 1940 si are domiciliul in Bucuresti.
  5. In 1933, bunica sa, A.P., a cumparat o casa situata in Bucuresti si terenul aferent.
  6. Reclamanta este mostenitoarea lui A.P.
  7. In 1950, invocand Decretul de nationalizare nr.92/1950 statul si-a apropriat casa si terenul lui A.P.

    8. A. Actiunea in revendicare in contradictoriu cu statul

  8. La data de 15 octombrie 1997, reclamanta a introdus o actiune in revendicare imobiliara in contradictoriu cu statul, argumentand ca Decretul nr. 92/1950 nu era aplicabil bunului nationalizat, intrucat A.P. era, la momentul nationalizarii, muncitoare si bunurile sale erau exceptate, din aceasta cauza, de la nationalizare.
  9. Prin Sentinta pronuntata la data de 25 noiembrie 1997, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis actiunea in revendicare, cu motivarea ca nationalizarea fusese ilegala. Constatand ca A.P. si apoi reclamanta ramasesera proprietarele de drept ale bunului, Judecatoria a dispus restituirea acestuia.
  10. In absenta apelului, sentinta a ramas definitiva si irevocabila.
  11. Prin Decizia din 26 ianuarie 1998, primarul municipiului Bucuresti a dispus restituirea imobilului catre reclamanta. Cu toate acestea, doar o parte a bunului a putut fi restituita. Astfel, procesul-verbal de punere in posesie a constatat ca primul etaj al imobilului, care era format dintr-un singur apartament (apartamentul nr. 3), fusese vandut, la 25 februarie 1997, de catre stat chiriasilor care locuiau in imobilul reclamantei, familia N., in baza Legii nr.112/1995.

    12. B. Actiunea in constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare

  12. Printr-o actiune introdusa la data de 28 mai 1998, reclamanta a solicitat Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti constatarea nulitatii vanzarii amintite, aratand ca Legea nr. 112/1995 nu permitea decat vanzarea bunurilor intrate in mod legal in patrimoniul statului.
  13. La 3 septembrie 1999, Judecatoria a respins actiunea, considerand ca tertii dobanditori fusesera de buna-credinta la incheierea contractului, avand in vedere faptul ca vanzarea era anterioara Hotararii definitive din 25 noiembrie 1997, care a declarat nul titlul de proprietate al statului.

    14. C. Actiunea in revendicare in contradictoriu cu familia N.

  14. La o data neprecizata, reclamanta a introdus o actiune in revendicare imobiliara in contradictoriu cu cumparatorii apartamentului nr. 3, familia N.
  15. Prin Sentinta pronuntata la data de 10 aprilie 2001, Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti a admis actiunea, considerand ca titlul de proprietate al reclamantei era preferabil celui al familiei N. Instanta a constatat astfel ca titlul de proprietate al reclamantei provenea de la proprietarul de drept, A.P., in timp ce acela al familiei N. provenea de la un proprietar fara titlu legal, statul.
  16. Prin Decizia din 9 octombrie 2001, Tribunalul Municipiului Bucuresti a admis apelul introdus de familia N., statuand ca, avand in vedere dispozitiile Legii nr.10/2001 si cele ale art. 6 alin. (2) din Legea nr.213/1998 reclamanta nu mai putea revendica bunul, care fusese dobandit de buna-credinta de catre parati, ea beneficiind de masuri reparatorii, in baza primei legi citate.
  17. Prin Decizia din 25 septembrie 2002, Curtea de Apel Bucuresti a respins recursul declarat de reclamanta. Instanta a calificat titlul de proprietate al reclamantei ca incontestabil, dar a decis ca familia N. avea dreptul de a pastra bunul cumparat, data fiind buna-credinta a acesteia.

    18. D. Cererea de acordare de despagubiri depusa in baza Legii nr.10/2001 din data de 14 februarie 2001

  18. La data de 23 ianuarie 2002, reclamanta a depus o cerere de acordare de despagubiri pentru apartamentul nr. 3, vandut familiei N., in baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Ea a aratat ca este indreptatita la despagubiri in baza acestei legi si ca, in orice caz, statul se imbogatise pe seama sa, intrucat incasase pretul apartamentului. Reclamanta a solicitat acordarea de despagubiri la valoarea de piata a apartamentului.
  19. Cererea reclamantei a fost inregistrata de catre Prefectura Municipiului Bucuresti la 25 ianuarie 2002.
  20. Pana in prezent, reclamanta nu a primit niciun raspuns la cererea sa.

    21. II. Dreptul si practica interne pertinente

  21. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost prezentate in Hotararea in Cauza Strain si altii impotriva Romaniei din 21 iulie 2005 (nr. 57.001/00, paragrafele 19-26, CEDO 2005-...).
  22. Dispozitiile legale si jurisprudenta interna pertinente au fost prezentate, de asemenea, in Hotararea Brumarescu impotriva Romaniei [(M.C.), nr. 28.342/95, paragrafele 31-44, CEDO 1999-VII, pag. 250-256, paragrafele 31-44].
  23. Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 a fost modificata de Legea nr.247/2005 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Noua lege dezvolta formele de acordare a masurilor reparatorii, permitand beneficiarilor sa opteze intre compensarea sub forma bunurilor si serviciilor si o despagubire baneasca echivalenta cu valoarea de piata a bunului care nu poate fi restituit in natura la momentul acordarii sumei.
    Dispozitiile pertinente din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate de Legea nr. 247/2005, prevad urmatoarele:

    24. Articolul 1 alin. (1) si (2)

    "(1) Imobilele preluate in mod abuziv de stat, [...] in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum si cele preluate de stat in baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizitiilor si nerestituite, se restituie, in natura, in conditiile prezentei legi.
    (2) In cazurile in care restituirea in natura nu este posibila se vor stabili masuri reparatorii prin echivalent. Masurile reparatorii prin echivalent vor consta in compensare cu alte bunuri sau servicii [...], cu acordul persoanei indreptatite, sau despagubiri acordate in conditiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv. [...]"

    Articolul 10 alin. (1)

    "(1) In situatia imobilelor preluate in mod abuziv si ale caror constructii edificate pe acestea au fost demolate total sau partial, restituirea in natura se dispune pentru terenul liber si pentru constructiile ramase nedemolate, iar pentru constructiile demolate si terenurile ocupate masurile reparatorii se stabilesc prin echivalent. [...]"

    Articolul 11 alin. (6)

    "(6) Valoarea constructiilor expropriate, care nu se pot restitui in natura si a terenurilor aferente acestora se stabileste potrivit valorii de piata de la data solutionarii notificarii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare."

    Articolul 20 alin. (2)

    "In cazul in care imobilul a fost vandut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (...), persoana indreptatita are dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piata corespunzatoare a intregului imobil, teren si constructii, stabilita potrivit standardelor internationale de evaluare. Daca persoanele indreptatite au primit despagubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferenta dintre valoarea incasata, actualizata cu indicele inflatiei, si valoarea corespunzatoare a imobilului."

    Articolul 45 alin. (2)

    "(2) Actele juridice de instrainare, inclusiv cele facute in cadrul procesului de privatizare, avand ca obiect imobile preluate fara titlu valabil, sunt lovite de nulitate absoluta, in afara de cazul in care actul a fost incheiat cu buna-credinta."
    24. Legea nr. 247/2005descrie, in plus, in titlul VII, modul in care sunt stabilite si acordate despagubirile pentru bunurile apropriate abuziv de catre stat. Dispozitiile pertinente ale acestui titlu prevad urmatoarele:

    Articolul 13 alin. (1)

    "(1) Pentru analizarea si stabilirea cuantumului final al despagubirilor care se acorda potrivit prevederilor prezentei legi, se constituie, in subordinea Cancelariei Primului-Ministru, Comisia Centrala pentru Stabilirea Despagubirilor, denumita in continuare Comisia Centrala, [...]"

    Articolul 16 alin. (1), (2), (5), (6) si (7)

    "(1) Deciziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau, dupa caz, ordinele conducatorilor administratiei publice centrale investite cu solutionarea notificarilor si in care s-au consemnat sume care urmeaza a se acorda ca despagubire, insotite, dupa caz, de situatia juridica actuala a imobilului obiect al restituirii si intreaga documentatie aferenta acestora, inclusiv orice inscrisuri care descriu imobilele constructii demolate depuse de persoana indreptatita si/sau regasite in arhivele proprii, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe judete, conform esalonarii stabilite de aceasta, dar nu mai tarziu de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
    (2) Notificarile formulate potrivit prevederilor Legii 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicata, care nu au fost solutionate in sensul aratat la alin. (1) pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se predau pe baza de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, insotite de deciziile/dispozitiile emise de entitatile investite cu solutionarea notificarilor, a cererilor de retrocedare sau, dupa caz, ordinelor conducatorilor administratiei publice centrale continand propunerile motivate de acordare a despagubirilor, dupa caz, de situatia juridica actuala a imobilului obiect al restituirii si de intreaga documentatie aferenta acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele constructii demolate depuse de persoana indreptatita si/sau regasite in arhivele proprii, in termen de 10 zile de la data adoptarii deciziilor/dispozitiilor sau, dupa caz, a ordinelor. [...]
    (5) Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevazute la alin. (1) si (2), in care, in mod intemeiat cererea de restituire in natura a fost respinsa, dupa care acestea vor fi transmise evaluatorului sau societatii de evaluatori desemnate, in vederea intocmirii raportului de evaluare.
    (6) Dupa primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnata va efectua procedura de specialitate si va intocmi raportul de evaluare pe care il va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va contine cuantumul despagubirilor in limita carora vor fi acordate titlurile de despagubire.
    (7) In baza raportului de evaluare Comisia Centrala va proceda fie la emiterea deciziei reprezentand titlul de despagubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare."

  24. Articolul 77 din Legea 58/1991 privind privatizarea societatilor comerciale stipuleaza urmatoarele: "Reparatiile pentru bunurile preluate de stat in mod abuziv se vor reglementa printr-o lege speciala."

    25. ÎN DREPT

    I. Asupra pretinsei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie

  25. Reclamanta se plange de atingerea adusa dreptului sau de proprietate, incompatibila cu dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, care prevad urmatoarele: "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii sau a amenzilor."

    26. A. Asupra admisibilităţii

  26. Curtea constata ca cererea nu este in mod vadit neintemeiata, in sensul art. 35 paragraful 3 din Conventie. Ea considera ca cererea nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Ca atare, o declara admisibila.

    27. B. Asupra fondului

  27. Guvernul considera ca reclamanta nu dispunea de un "bun", in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie, intrucat dreptul sau de proprietate nu a fost recunoscut de o hotarare interna definitiva anterioara vanzarii bunului catre terti. El invoca, in aceasta privinta, cauzele Malhous impotriva Republicii Cehe [(dec.), nr. 33.071/96, CEDO 2000-XII] si Costandache impotriva Romaniei [(dec.), nr. 46.312/99, 11 iunie 2002]. Guvernul arata ca imobilul in litigiu fusese nationalizat in conformitate cu Decretul nr.92/1950, astfel incat el nu se mai afla in patrimoniul reclamantei la momentul introducerii, la data de 15 octombrie 1997, in fata Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, a actiunii sale in revendicare imobiliara. In plus, statul insusi nu mai era proprietarul primului etaj al casei, intrucat il vanduse, la 25 noiembrie 1997, familiei N. In ceea ce priveste Hotararea definitiva din 25 noiembrie 1997, care a constatat dreptul de proprietate al reclamantei, aceasta nu era opozabila cumparatorilor N.
    Pe cale de consecinta, reclamanta avea, cel mult, o "speranta legitima", iar nu un bun, in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
  28. Guvernul apreciaza, de asemenea, ca reclamanta putea obtine despagubiri in baza Legii nr.10/2001, pentru primul etaj al casei.
  29. Reclamanta subliniaza ca, desi dispunea de un titlu valabil de proprietate, adica de contractul de vanzare-cumparare al bunului incheiat de bunica sa in 1933, confirmat prin Sentinta din 25 noiembrie 1997 si prin Decizia din 25 septembrie 2002 a Curtii de Apel Bucuresti, ea nu se poate bucura de o parte a acestui bun, vanduta de stat unor terti. Ea arata, de asemenea, ca cererea sa de acordare de despagubiri, depusa in baza Legii nr. 10/2001, nu a primit niciun raspuns.
  30. Curtea aminteste ca, in Cauza Brumarescu impotriva Romaniei, dreptul de proprietate al reclamantului, confirmat printr-o hotarare judecatoreasca din 1993, era contestat de un tert, care pretindea ca are un drept de proprietate asupra unei parti din acelasi bun, in baza unui contract de vanzare-cumparare din 1973. Cu privire la acest aspect, Curtea a constatat ca procedura declansata in fata ei de catre domnul Brumarescu impotriva statului roman nu putea produce efecte decat in ceea ce priveste drepturile si obligatiile acestor doua parti [Cauza Brumarescu impotriva Romaniei (MC), nr. 28.342/95, paragraful 69, CEDO 1999-VII]. Curtea a mentinut aceasta pozitie in hotararea sa privind satisfactia echitabila, stabilind in sarcina statului roman obligatia de a restabili dreptul de proprietate al domnului Brumarescu, "dincolo de orice pretentie" pe care tertul intervenient ar putea-o avea asupra unei parti din proprietatea reclamantului [Cauza Brumarescu impotriva Romaniei (satisfactie echitabila) (MC), nr. 28.342/95, paragraful 22 in fine, CEDO 2001-I].
  31. Curtea a statuat, de asemenea, ca vanzarea de catre stat unor terti de buna-credinta a bunului altuia, chiar daca anterioara confirmarii definitive in instanta a dreptului de proprietate al reclamantului, combinata cu lipsa totala a oricarei despagubiri, reprezinta o privare de proprietate contrara art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie (Cauza Strain, citata anterior, paragrafele 39 si 59). In aceasta cauza, Curtea a constatat ca Legea112/1995, invocata de catre stat, nu permitea acestuia sa vanda chiriasilor un bun nationalizat in mod abuziv, de vreme ce legea in cauza reglementa doar vanzarea bunurilor legal intrate in patrimoniul statului (Hotararea in Cauza Strain, citata anterior, paragraful 47). De asemenea, Curtea a stabilit ca dreptul roman in vigoare la acea data, si in special legea de restituire nr. 10 din 14 februarie 2001, nu oferea nicio posibilitate de despagubire pentru o astfel de privare.
  32. In speta, Curtea nu identifica niciun motiv pentru a se indeparta de la jurisprudenta mentionata, situatia de fapt fiind aproape aceeasi. Similar Cauzei Brumarescu, in prezenta cauza, tertii au devenit proprietari asupra unei parti din imobil inainte ca dreptul de proprietate al reclamantei asupra bunului imobil sa fie confirmat in mod definitiv cu efect retroactiv. Asemenea situatiei din Cauza Strain, reclamantei i-a fost recunoscuta calitatea de proprietar legitim, instantele judecatoresti, avand in vedere nationalizarea abuziva, stabilind ca titlul sau de proprietate este de necontestat.
    Curtea observa ca vanzarea unei parti din imobilul reclamantei in baza Legii nr. 112/1995, care nu permitea decat instrainarea unor bunuri dobandite in mod legal, impiedica reclamanta sa se bucure de dreptul sau de proprietate, fara ca reclamantei sa-i fie acordata vreo despagubire pentru aceasta privare. In sfarsit, desi reclamanta a depus o cerere privind acordarea de despagubiri in temeiul Legii nr.10/2001 pentru partea din imobil care a fost instrainata, pana in acest moment nu a primit niciun raspuns.
  33. Curtea noteaza ca la 22 iulie 2005 a fost adoptata Legea nr.247/2005, care modifica Legea nr. 10/2001. Aceasta noua lege acorda persoanelor aflate in aceeasi situatie ca si reclamanta, cel putin teoretic, dreptul de a primi o despagubire la nivelul valorii de piata a imobilului care nu mai poate fi restituit.
    Totusi, in speta, in baza noii legi nu s-a reusit, pana in prezent, sa se acorde in mod efectiv o despagubire. Partile nu au furnizat informatii asupra perspectivelor unei proceduri intemeiate pe noua lege. In plus, aceasta reglementare nu ia in considerare prejudiciul suferit de catre persoanele care au fost in acest mod private de bunurile lor, inainte de intrarea in vigoare a legii, din cauza absentei indelungate a oricarei despagubiri.
  34. Astfel, Curtea considera ca privarea reclamantei de proprietate, combinata cu absenta totala a unei despagubiri, a constituit o sarcina disproportionala si excesiva, incompatibila cu respectul dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
    Prin urmare, aceasta prevedere a fost incalcata.

    35. II. Asupra aplicarii art. 41 din Conventie

  35. Potrivit art. 41 din Conventie,
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    36. A. Prejudiciu

  36. In cererea sa din 17 decembrie 2002, reclamanta a solicitat restituirea in natura a apartamentului nr. 3 sau 30.000 EUR, reprezentand valoarea acestuia.
    In observatiile sale din 10 martie 2005, reclamanta a cerut minimum 60.000 EUR pentru prejudiciul material suferit, aratand ca, potrivit Camerei Notarilor din Bucuresti, valoarea impozabila a apartamentului era de aproximativ 60.000-70.000 EUR.
    Printr-o scrisoare din 23 august 2005, reclamanta arata ca expertiza prezentata de catre Guvern (paragraful 38 de mai jos) nu este realista, intrucat, pe de o parte, expertul nu a vizitat apartamentul, iar pe de alta parte, bunul a fost subevaluat, intrucat valoarea la care s-a ajuns prin expertiza este net inferioara celei ce ar rezulta chiar si din utilizarea, in momentul calculului, a decretului comunist nr. 256 din 1984. Or, Legea nr. 247/2005 stabileste ca despagubire valoarea de piata a bunului la data acordarii despagubirii, valoare stabilita in conformitate cu standardele internationale de evaluare.
  37. Guvernul a prezentat o expertiza realizata in iulie 2005 de catre un expert mandatat de el. Raportul indica faptul ca apartamentul nr. 3, neputand fi vizitat, expertiza este ipotetica. Conform acestui raport, valoarea de piata ipotetica a apartamentului este de 37.005 EUR.
  38. Curtea aminteste ca o hotarare care constata o incalcare antreneaza pentru statul parat obligatia juridica, in baza Conventiei de a pune capat incalcarii si de a inlatura consecintele. Daca dreptul intern nu permite decat inlaturarea imperfecta a consecintelor acestei incalcari, art. 41 din Conventie confera Curtii puterea de a acorda o reparatie partii lezate prin actul sau prin omisiunea in legatura cu care incalcarea Conventiei a fost constatata. In exercitarea acestei puteri, ea dispune de o oarecare latitudine; adjectivul "echitabila" si exprimarea "daca este cazul" demonstreaza acest lucru.
  39. Printre elementele luate in considerare de catre Curte, atunci cand statueaza asupra acestui aspect, se regasesc prejudiciul material, adica pierderile efectiv suferite ca o consecinta directa a incalcarii invocate, si prejudiciul moral, adica acordarea de despagubiri pentru starea de angoasa, pentru neplacerile si nesiguranta rezultate din aceasta incalcare, precum si alte prejudicii decat cele materiale (a se vedea, printre altele, Cauza Ernestina Zullo impotriva Italiei, nr. 64.897/01, paragraful 25, 10 noiembrie 2004).
  40. In plus, in cazul in care diferitele elemente care constituie prejudiciul nu se preteaza la un calcul exact sau in cazul in care distinctia dintre prejudiciul material si cel moral este dificila, Curtea poate decide sa le analizeze in mod global [Cauza Comingersoll impotriva Portugaliei (MC), nr. 35.382/97, paragraful 29, CEDO 2000-IV].
  41. Curtea apreciaza, avand in vedere circumstantele cauzei, ca restituirea bunului litigios, astfel cum a fost dispusa prin Hotararea definitiva din 25 noiembrie 1997 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti, ar plasa-o pe reclamanta, pe cat posibil, intr-o situatie echivalenta celei in care s-ar fi aflat daca dispozitiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie nu ar fi fost incalcate. In lipsa unei astfel de restituiri din partea statului, intr-un termen de 3 luni de la data la care aceasta hotarare va deveni definitiva, Curtea decide ca acesta va trebui sa-i plateasca reclamantei, cu titlu de prejudiciu material, o suma corespunzand valorii actuale a apartamentului.
  42. Cu privire la acest aspect, Curtea noteaza ca Legea nr. 247/2005, care modifica Legea nr. 10/2001, intrata in vigoare la 19 iulie 2005, aplica principiile ce reies din jurisprudenta internationala, judiciara sau arbitrala, in ceea ce priveste despagubirile datorate in caz de acte ilicite si confirmate, de o maniera constanta, de catre Curte in jurisprudenta sa referitoare la privarile ilegale sau de facto [Cauza Papamichalopoulos impotriva Greciei (satisfactie echitabila), Hotararea din 31 octombrie 1995, seria A nr. 330-B, pag. 59-61, paragrafele 36-39, Cauza Zubani impotriva Italiei, Hotararea din 7 august 1996, Culegere de hotarari si decizii 1996-IV, pag. 1.078, paragraful 49, si Cauza Brumarescu impotriva Romaniei (satisfactie echitabila), precitata, paragrafele 22 si 23].
    In fapt, noua lege romana califica drept abuzive nationalizarile facute de regimul comunist si prevede obligatia de restituire in natura a unui bun iesit din patrimoniul unei persoane ca urmare a unei astfel de privari. In caz de imposibilitate de restituire, de exemplu din cauza vanzarii bunului unui tert de buna-credinta, legea acorda despagubiri la valoarea de piata a bunului la momentul acordarii acestor despagubiri (titlul I, sectiunea I, art. 1, 16 si 43 ale legii).
  43. In prezenta cauza, sub aspectul stabilirii valorii despagubirilor datorate reclamantei, Curtea observa ca aceasta nu a prezentat o expertiza care sa permita stabilirea valorii apartamentului. Ea s-a limitat la a indica, fara documente justificative, estimarea elaborata de catre Camera Notarilor in privinta valorii impozabile a unui apartament asemanator celui in cauza, care stabilea aceasta valoare la 60.000-70.000 EUR. In ceea ce priveste Guvernul, acesta a prezentat o expertiza bazata pe valoarea ipotetica a apartamentului, intrucat expertul nu l-a vizitat.
  44. Avand in vedere informatiile aflate la dispozitia instantei in privinta pietei imobiliare locale, Curtea estimeaza ca valoarea de piata actuala a bunului este de 60.000 EUR.

    45. B. Majorari de intarziere

  45. Curtea considera adecvat sa stabileasca majorari de intarziere echivalente cu rata dobanzii pentru facilitatea de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.

din aceste motive,
curtea,
in unanimitate:

  1. declara cererea admisibila;
  2. hotaraste ca a existat o incalcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie;
  3. hotaraste:
    a) ca statul parat trebuie sa restituie reclamantei apartamentul nr. 3, situat la primul etaj al imobilului in cauza, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 paragraful 2 din Conventie.
    b) ca, in lipsa unei asemenea restituiri, statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in acelasi termen de 3 luni, 60.000 EUR (saizeci de mii de euro) cu titlu de prejudiciu material, plus orice suma putand fi datorata cu titlu de impozit, convertita in lei la cursul aplicabil la data platii;
    c) ca, incepand de la data expirarii termenului mentionat pana la momentul efectuarii platii, aceasta suma va fi majorata, cu o dobanda simpla de intarziere egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca Centrala Europeana, valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte procentuale;
  4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.

Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 16 februarie 2006, cu aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.

BOSTJAN M. ZUPANCIC,
PREŞEDINTE

VINCENT BERGER,
GREFIER

Hotararea CEDO din 16/12/2006, Cauza Porteanu vs. România

Mai multe - Jurisprudenta CEDO
 
[ Back ]