Analiza practicii CEDO

ANALIZA PRACTICII CEDO ÎN CAUZELE CONTRA ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 2007-2008

Avocat Monica Livescu
Avocat Adelina Moghină

Recomandarea Rec(2004)5 a Comitetului de Miniştrią către statele membre privind verificarea compatibilităţii proiectelor de lege, a legilor în vigoare, şi a practicilor administrative cu standardele impuse de Convenţia europeană a drepturilor omului impune, între altele, dezvoltarea programelor de învăţământ universitar şi de formare profesională privind drepturile omului.
Din această perspectivă am apreciat că, o analiză a cazurilor şi a hotărârilor C.E.D.O. în care România a fost parte şi s-a ajuns la constatarea unor încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenţie, ar fi utilă pentru practicienii avocaţi, chemaţi - mai mult decât alte profesii juridice˛- să le cunoască şi să le invoce în faţa instanţelor naţionale, atunci când interesele juridice ale clienţilor lor o impun.
Adesea, autorităţile naţionale au afirmat că România nu prezintă probleme în domeniul respectării şi promovării drepturilor omului.
Cu toate acestea, practica a demonstrat contrariul. Înţelegerea greşită a conceptului de drept fundamental al omului a generat confuzii elementare atât în rândul societăţii civile, cât mai ales la nivelul administraţiei naţionale. În prezent, România ocupă locul II din punct de vedere al numărului petiţiilor aflate pe rolul CEDO, fapt ce nu a reprezentat încă un semnal de alarmă pentru autorităţile române. Toate statele europene au probleme din punct de vedere al respectării anumitor drepturi ale omului, însă o specificitate a României este aceea că se reclamă încălcarea majorităţii articolelor prevăzute în Convenţie. Probleme de fond identificate de CEDO provin atât din legislaţia nesatisfăcătoare, cât şi din modul de soluţionare al dosarelor de către organele judiciare româneşti.
Numai în anul 2007, lipsa de interes pentru acest domeniu a autorităţilor a costat România suma de 8.360.970 euro, din care 522.721 euro în urma înţelegerilor amiabile realizate şi 7.838.249 euro în urma unor hotărâri de condamnare pronunţate de către Curte.

În anul 2007, statul român a suportat 88 de hotărâri de condamnare. În aceeaşi perioadă, a existat şi o hotărâre a Curţii prin care s-a respins o plângere îndreptată împotriva statului român, precum şi 18 înţelegeri amiabile realizate între stat şi reclamanţi. Aceasta demonstrează fie încălcarea unor drepturi garantate de Convenţie, fie incompatibilitate legislativă sau aplicarea necorespunzătoare a legii.